
COMUNICAT DE PRESĂ ACTIVITĂȚI REMEDIALE
COMUNICAT ACTIVITĂȚI ATELIERE DE LUCRU
ANUNȚ SELECȚIE EXPERȚI ATELIERE DE LUCRU
REZULTATE SELECȚIE EXPERȚI ATELIERE DE LUCRU
COMUNICAT DE PRESĂ
Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, din localitatea Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, implementează în perioada mai 2024 – iunie 2026 proiectul F-PNRAS-2-2023-1755, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta C15 – Educație, în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar (PNRAS).
Proiectul, coordonat în anul școlar 2025–2026 de prof. Pariza Nicoleta Georgiana, director al Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”, are ca obiectiv reducerea riscului de abandon școlar și creșterea participării elevilor la educație prin activități educaționale, remediale și sociale adresate elevilor de gimnaziu. În anul școlar 2025–2026, proiectul include 293 de elevi.
În luna decembrie 2025, în cadrul activităților proiectului, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” acordă PREMII PENTRU ELEVI și RECHIZITE ȘCOLARE NECESARE DESFĂȘURĂRII ORELOR REMEDIALE (rucsacuri școlare complet echipate elevilor de gimnaziu incluși în program, ca formă de sprijin motivațional și educațional)
Rucsacurile conțin următoarele materiale educaționale:
Rucsac, Boxă portabilă bluetooth Spacer, Căști wireless Xiaomi True Sound Redmi, Stilou Parker IM Royal, Patroane de stilou Schneider, Trusă de geometrie (compas, divizor, două echere, raportor), Radieră, Liniar, Ascuțitoare, Creion, Șablon litere, Orar școlar, Creion cu gumă HB, Textmarker Schneider Job, Ascuțitoare cu container Centrum, Radieră mare, Caiet A4 Pigna 60 file policromie, Caiet A5 Pigna policromie, Set pixuri, Pix cu gel Schneider Topball (negru/albastru).
Date despre proiect:
Beneficiar: Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”
Cod proiect: F-PNRAS-2-2023-1755
Valoarea totală a grantului: 841.211,00 lei
Perioada de implementare: 2024–2026
Număr elevi implicați în anul școlar 2025–2026: 293 elevi de gimnaziu
Impactul proiectului
Proiectul contribuie direct la creșterea participării școlare, la diminuarea riscului de abandon școlar și la consolidarea motivației elevilor din comunitate, având un impact pozitiv asupra calității educației la nivelul localității Mihail Kogălniceanu. Prin activități specifice și sprijin material, elevii sunt mai bine pregătiți pentru integrarea școlară și performanța educațională.
COMUNICAT DE PRESĂ
Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, anunță continuarea implementării proiectului F-PNRAS-2-2023-1755, finanțat prin Schema de Granturi – PNRAS, Componenta C15 – Educație, în anul școlar 2025–2026. Proiectul, derulat în cadrul Programului Național pentru Reducerea Abandonului Școlar, urmărește sprijinirea elevilor din ciclul gimnazial și reducerea riscului de părăsire timpurie a școlii prin activități educaționale, remediale și sociale. Implementarea proiectului în această etapă este coordonată de prof. Pariza Nicoleta-Georgiana, director al Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu”.
Conform Deciziei nr. 281/28.11.2025, a fost constituită și nominalizată echipa de management și implementare pentru perioada noiembrie 2025 – iunie 2026, în vederea derulării activităților prevăzute în cererea și contractul de finanțare. Echipa este responsabilă de aplicarea tuturor procedurilor, de colectarea și arhivarea documentelor, precum și de monitorizarea activităților proiectului, în conformitate cu cadrul legislativ și procedural care reglementează implementarea PNRAS.
Prin continuarea proiectului, unitatea de învățământ își reafirmă angajamentul pentru creșterea participării școlare și susținerea elevilor din comunitate, contribuind la îmbunătățirea calității educației la nivel local.
Date de contact:
Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Mihail Kogălniceanu
Director: prof. Pariza Nicoleta-Georgiana
Str. Kara-Murat nr. 37, Mihail Kogălniceanu, jud. Constanța
Cod poștal: 907195
Tel./Fax: 0241 258030
E-mail: liceumkct@yahoo.com
